
În virtutea promisiunii Premierului Emil Boc ca membrii Guvernului să fie cât mai prezenţi în Parlament pentru o cât mai bună colaborare între cele două instituţii, Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost astăzi prezent la Şedinţa de Grup a Senatorilor PDL, la ora 14:30. Cu această ocazie s-au fixat atât priorităţile legislative ale Guvernului cât şi cele ale Ministerului Finantelor pentru următoarea perioadă, fiecare senator adresându-i Ministrului întrebări în legătură cu intenţiile Ministerului de a sprijini mediul economic, atât din perspectiva angajatorilor cât şi a angajaţilor. În virtutea acestei bune colaborări instituţionale şi alţi miniştri vor fi prezenţi în săptămânile care urmează atât la Şedinţele de Grup ale parlamentarilor PDL, cât şi în Plenul Camerelor pentru a-şi susţine proiectele legislative. Următorul pe lista invitaţilor la Grup este Ministrul Muncii, Mihai Şeitan